Meciul Juventus – Lyon, din returul optimilor Champions League, ar putea să fie ultimul pentru Maurizio Sarri pe banca echipei italiene.
Italianul în vârstă de 61 de ani dă de înțeles că i s-a impus un anumit stil de joc în meciul contra francezilor, obiectivul său fiind să întoarcă scorul de 0-1 din tur. Juventus – Lyon se va juca vineri, de la ora 22:00, iar cele mai importante faze ale meciului pot fi urmărite pe ProSport.ro.
„Din păcate, după ce am pierdut prima manșă, asta înseamnă că suntem forțați să jucăm o partidă care se potrivește cel mai mult abordării lor la contraatac. Memphis Depay este un jucător foarte important, așa că este foarte dificil, dar încă total posibil.
Este imposibil să jucăm fără presiune, așa că ceea ce ne trebuie este acuratețe, ceea ce este ușor diferit. Am jucat prima manșă cu public, a doua e cu porțile închise, dar acestea sunt condițiile cu care toți trebuie să ne obișnuim. Mereu e puțin trist să joci fără spectatori și chiar mai mult în Champions League, cea mai tare competiție intercluburi din lume”, a spus Sarri pentru presa străină.
Totodată, antrenorul „bătrânei doamne” a recunoscut să soarta sa este decisă deja de către conducere. Întrebat fiind dacă Juventus – Lyon urmează să fie ultimul său meci la cârma echipei torineze, Sarri a avut o reacție nervoasă.
„Nu. Și cred că această întrebare i-ar face efectiv amatori pe oficialii noștri, ceea ce nu cred că sunt.
Ei au făcut o evaluare bazată pe întreg sezonul, așa că, dacă au decis să aducă un nou antrenor, mâine nu va mai conta. Nici măcar o victorie nu va mai conta. Sunt sceptic.
Nu citesc și nu ascult nimic. Suntem foarte fericiți că am câștigat poate cel mai greu sezon din Serie A din istorie, din cauza multor probleme care au fost în preajma sa”, a declarat Sarri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER